Vandalismul pune în pericol siguranța traficului! Indicatoarele rutiere din Drobeta-Turnu Severin, recondiționate.
Odată cu instalarea vremii frumoase, echipele Primăriei au ieșit pe teren și au demarat acțiunile specifice sezonului, de la igienizarea parcurilor și a zonelor dintre blocuri, până la lucrări de reparații în mai multe cartiere ale orașului. Însă, dincolo de curățenia de primăvară, autoritățile sunt nevoite să repare pagubele provocate intenționat. Zilele acestea, muncitorii intervin pentru recondiționarea indicatoarelor rutiere care, deși se aflau într-o stare bună, au fost vandalizate în ultima perioadă. Multe dintre ele au fost rupte, îndoite sau inscripționate cu graffiti, punând în pericol siguranța participanților la trafic și afectând aspectul orașului.

Primele intervenții au avut loc pe arterele principale ale municipiului și pe strada I.C. Brătianu, unde indicatoarele afectate sunt deja în curs de reabilitare. Reprezentanții administrației locale atrag atenția că astfel de fapte nu înseamnă doar distrugerea unor bunuri publice, ci și riscuri reale pentru șoferi și pietoni.

„ Din păcate, semnele de circulație din municipiul Drobeta-Turnu Severin sunt vandalizate destul de des, lucru regretabil pentru siguranța circulației, iar în acest moment intervenim prompt pentru a rezolva toate inconvenientele”, a transmis directorul tehnic din cadrul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin, Aurel Vlăduț.
În perioada următoare, lucrările vor continua și în alte zone ale orașului. Pe lângă reparațiile la infrastructura stradală, echipele vor acționa pentru curățarea și întreținerea spațiilor verzi, inclusiv în zona blocurilor, astfel încât municipiul să fie pregătit pentru sezonul cald.

