Cetatea Medievală a Severinului înflorește de Florii cu tradiții și spectacole!
În pragul sărbătorilor de Paște, Cetatea Medievală a Severinului devine centrul atenției pentru întreaga comunitate. Artiști, meșteșugari și producători locali vă invită la Târgul de Florii al Cetății, un eveniment dedicat iubitorilor de tradiții și frumos.
Anul acesta, autoritățile locale, prin Palatul Culturii „Teodor Costescu”, au pregătit o serie de activități captivante pentru severineni de toate vârstele:
- Ateliere de creație pentru copii și adulți
- Expoziții de artă și meșteșuguri tradiționale
- Dansuri și reprezentații medievale
- Istorisiri și spectacole interactive
- Produse locale și artizanale, pentru cadouri și suveniruri

,, Ne pregătim să înflorim împreună în cetatea care păstrează istoria vie, să descoperim tradiții, să ne bucurăm de frumos și să trăim momente memorabile alături de comunitatea noastră.” , au transmis organizatorii.
Cetatea Medievală, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară, a atras în ultimii ani sute de mii de turiști dornici să descopere istoria și frumusețea Severinului. La Târgul de Florii, sunt așteptați vizitatori din toate colțurile țării, pentru a se bucura de tradiții, meșteșuguri și atmosferă de poveste.

