Prima ediție a „Galei Performanței”, la Drobeta-Turnu Severin
Peste 50 de elevi și profesorii care le-au îndrumat pașii au fost premiați, la Drobeta-Turnu Severin, în cadrul primei ediții a „Galei Performanței”, eveniment organizat de Consiliul Județean al Elevilor Mehedinți, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”. În cadrul galei au fost acordate premii, diplome și medalii pentru elevii cu rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade, pentru profesorii coordonatori, dar și pentru tinerii implicați activ în viața comunității.

„Această premiere reprezintă recunoașterea eforturilor noastre, ca elevi, și a muncii depuse în acest an”, a declarat Maria Catinca Bordea, premiată pentru rezultatele obținute la olimpiadele naționale.
La rândul său, Ariana Băbeanu, vicepreședinte al CJE Mehedinți, a subliniat importanța evenimentului:

„Prima ediție a «Galei Performanței» a însemnat pentru mine o confirmare a faptului că munca și dedicarea chiar fac diferența.”
Viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a transmis felicitări tuturor premianților și organizatorilor, apreciind implicarea tinerilor și promovarea excelenței în comunitate.
,,Performanța nu vine niciodată de una singură. Ea se construiește prin muncă, susținere și prin colaborarea permanentă dintre elevi, profesori, părinți și instituții, toți având un rol esențial în drumul către succes.”

Mesajul de încheiere a venit din partea directorului adjunct al IȘJ Mehedinți, Dan Ivănel:
„Premiem excelența pe trei categorii care ne definesc: elevii olimpici, tinerii care transformă comunitatea prin implicare și profesorii care ne ghidează pașii.”
Atmosfera festivă a fost completată de momente artistice susținute de elevi, printre care dansuri grecești și cehești prezentate de elevii Școlii Gimnaziale „Petre Sergescu” și ai Școlii Gimnaziale Dubova.

